În căutarea Templului Amazoanelor


Vă întreb... credeţi în amazoane? Există ele cu adevărat? Ce sunt celebrele pietre ale Grifonului şi de ce toată lumea le caută? Răspunsul la aceste Întrebări se află în fascinanta carte scrisă de Katherine Roberts. În prim plan este urmărită aventura captivantă a ultimei amazoane rămase, Lisyppe care pleacă în căutarea Pietrei Grifonului cu speranţa că îşi va salva sora şi mama. Pentru a reuşi ce şi-a propus, tânăra amazoană trebuie să facă faţă unor încercări grele dar mai ales să-l înfrunte pe Alchimist. Chiar dacă la început puternicele ziduri ale templului zeiţei Artemis o protejează asta nu va dura pentru eternitate. Pe mine romanul m-a dus într-o lume de basm, de poveste unde te poţi transpune în pielea personajului pentru a trăi aceste minunate aventuri. Pe parcursul cărţii am urmărit vrăjită schimbarea lui Lisyppe, de la o fetiţă inocentă la o adevărată războinică amazoană. Cartea face parte dintr-o serie dedicată "Marilor minuni ale lumii", fiecare raportându-se la una din cele şapte minuni, aceasta desfăşurându-şi acţiunea în jurul templului zeiţei Artemis (Diana) povestind şi despre obiceiurile oamenilor ce trăiau acolo, cei ce cinsteau zeiţa. Imaginaţia autoarei dă naştere unei poveşti impresionante desfăşurate în jurul anului 356 î.Hr. când ultima amazoană războinică iese la lumină. Va reuşi ea oare să găsească piatra despre care se spune că poate să transforme orice metal în aur şi să dăruiască viaţă veşnică?