Recviem pentru un Vis


Recviem, recviemul unor vise, recviemul unor vieţi, recviemul unor oameni... De la început observăm predilecţia spre decădere a personajelor, în jurul cărora se învârte romanul. Îl avem pe Harry Goldfarb care e îndrăgostit de Marion, pe Tyrone C. Love care e amicul lui Harry şi Sara, mama lui Harry. Acţiunea se desfasoră în intervalul a catorva luni, la început fiind vară când toate erau înflorite (inclusiv afacerile), cartea terminându-se cu o iarnă rece, copleşitoare şi distrugătoare (începutul sfârşitului), moment în care vieţile personajelor iau o turnură tragică. Întregul roman se învârte în jurul consumului de droguri, toate personajele fiind dependente. Fiecare personaj are o “scuză” de a consuma, dar până la urmă toţi sunt la fel, acelaşi tip de iluzii le au toţi, aceleaşi vise. Harry, Marion şi Tyrone încearcă să facă nişte bani prin vânzarea heroinei; la început merge, dar la un moment dat (după trecerea verii) lucrurile nu mai merg la fel; marfa începe să fie din ce în ce mai greu de găsit; abia mai pot găsi pentru ei, dar apoi să mai şi vândă, lucrurile se inrautatesc de la zi cu zi. 

O altă poveste care are loc în paralel cu cea a celor trei, e cea a Sarei, mama lui Harry, care e anunţată că are posibilitatea să apară la televizor, acesta fiind catalizatorul care acţionează în mintea ei şi o face să-şi dorească să arate bine pentru când va apărea pe post. Are rochia roşie pregătită, pantofii aurii, singura problemă fiind faptul că s-a îngrăşat şi rochia roşie nu mai arată pe ea ca pe vremuri, când Harry era mic. Se tot interesează de diete, dar până la urmă ajunge la pastile de slăbit, de care devine dependentă. Toate personajele folosesc drogurile ca să scape de realitate, ca să fugă de lumea rea din jur şi tind să cred că în mijlocul stărilor de euforie chiar sunt fericiţi. Harry şi Marion se drogau împreună cu heroină, injectabila, şi în stările respective se găseau unul pe altul, găseau iubirea pură în celălalt. Lumea i-a pervertit pe toţi care au trecut prin ea (pe cei pe care nu i-a putut perverti i-a omorât), aşa că singurul mod ca să redevii pur e să scapi de realitate, asta făceau Harry şi Marion, scăpău împreună de toate războaiele, de toate rahaturile care se întâmplă în ziua de azi, se atemporalizau, se aspaţializau, se ţineau în braţe şi lăsau heroina să-şi facă efectul. 

Unii ar putea spune că scăparea asta de realitate nu e reală, ci e doar o scufundare în iluzii efemere, dar problema e că la un moment dat dacă eşti (prea) realist s-ar putea să-ţi pierzi sufletul (singurul lucru care nu aparţine realităţii), aşa că rupturile de realitate pe care le vedem în roman s-ar putea să fie atingerea unei stări “divine”... Autorul a scris cartea într-un mod continuu, adică fără linii de dialog (la început nu-mi dădeam seamă cine vorbea, dar asta până m-am obişnuit cu limbajul fiecărui personaj), doar cu punct şi alineat; cred că asta poate deveni enervant pentru unii, dar mie, sincer, mi-a plăcut pt că a fost prima carte scrisă în stilul ăsta pe care am văzut-o vreodata. Stilul autorului nu e strălucit, nu e genial, se vede că a fost scrisă în “late ’70”,totuşi există o sclipire observabilă de către oricine, sclipire dată prin conturarea personajelor; stările euforice îmi aminteau de secvenţele dinaintea crizelor de epilepsie ale personajelor lui Dostoievski. Cartea pare a fi scrisă pentru a arăta tinerilor ce pot face drogurile din oameni, dar cred că am descoperit un substrat care nu face decât să promoveze drogurile...dar, asta e părerea mea...