De multe ori coperta ma face sa-mi cumpar o carte. Acest lucru mi s–a intamplat si cu “Noile suferinte ale tanarului W.”. O carte subtirica, cu o coperta frumusica si cu un continut dramatic (pe buzunarele tuturora). Am inceput sa citesc din ea primele pagini si am lasat-o deoparte, facandu-mi rost de “Suferintele tanarului Werther” a lui Goethe. Nu voi vorbi mult despre ultima carte, dar am de criticat ceva. Am uitat literatura clasica. Am uitat ce inseamna romantismul , clasicismul adevarat.
“Noile suferinte…” este povestea tanarului Edgar Wibeau, un Werther modern, un tanar care considera purtatul blugilor ca fiind o atitudine, trebuie sa ai o anumita stare pentru a purta blugi. Blugii sunt cei mai nobili pantaloni din lume. Blugii nu sunt pentru toata lumea. Asculta rock si jazz (MS, Ella Fitzgerald…),danseaza singur ore intregi , citeste Robinson Crusoe, de la Goethe il are ca favorit pe Werther, iar de la Saligner il preia pe Holden Caulfield si e indragostit de Charlotte sau Charlie cum o numeste el.
Cartea e o drama, chiar daca la unele faze nu te poti abtine si razi cu voce tare.
Am citit foarte multe comentarii cu referire la romanticul Werther, am citit undeva ca el ar fi primul “emo” (saracul ). Cartea a fost interzisa foarte multi ani din cauza ca multi tineri s-au sinucis.
Edgar este intra-adevar un noncomformist, dar cu ceea ce nu sunt eu de acord in nonconformistul lui e faptul ca nu-si poate exprima ideile “nonconformiste” in realitate. Si le exprima prin monolog din sicriu. O iubeste pe Charlie, dar niciodata, cand a avut prilejul, nu i-a spus ceea ce simte el pentru ea. Corespondeaza cu prietenul sau Willi inregistrandu-se pe casete audio, corespondenta care o are si Werther cu Wilhelm, dar prin scrisori.
Nu mi-a placut deloc sfarsitul dar banuiam ca se va termina tragic. Un tanar care face din urat - frumos, din tristete - fericire si din viata - moarte.
Ma intreb, noi, cei tineri, ne putem noi numi intra-adevar nonconformisti? Nu exageram numindu-ne asa?
De Ulrich Plenzdorf – numai de bine.
Am fost foarte bucuroasa sa aflu ca exista o piesa de teatru dupa aceasta carte. Nu-mi ramane altceva de facut decat sa astept sa vina “si la mine”. J
SFAT: nu va apucati de ea pana nu cititi “Suferintele tanarului Werther” de Goethe. Nu puteti sa intelegeti cartea pentru ca sunt foarte multe citate din romanul lui Goethe.
(de la Niki)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu